Pentru că aveam un picior în pioneze l-am „părăsit” pe Ciucă pentru a juca în echipa cu un om în plus. Adică alături de Miși, Radu Simu și Matei.
Dincolo am lăsat cam…baschetbaliști, pe Ciucă, Gherman și Chertes, dar ei cu handicapul omului în minus.
Am încercat, în atari condiții, să facem mai mult cu tactica decît cu…fizicul. Și am reușit, asta datorită formei de excepție a lui Radu Simu și a preciziei lui Miși. Plus, și deloc de neglijat, Matei. Cel care a reușit niște coșuri care ne-au ținut mereu în joc.
Dincolo, ca de obicei: Gherman-sclipitor, Ciucă-omniprezent și Chertes-luptător de nota 10.
Ce a ieșit a fost un meci de care pe care, cu un plus spre final la noi, care am cîștigat (norocos) cu 4-3.
Terenul a fost super-alunecos (a ploat noaptea, a plouat și cînd jucam) dar pînă la urmă am terminat întregi (cei care am venit întregi).
La repriza a treia sărbătoritul a fost Gherman (a plătit masa, regulamentar). Au venit Tebu și Lăpușan, așa că se poate spune că am fost un cinci la cinci pînă la urmă, chiar dacă a fost să fie asta la restaurant.
