Jazz in the Park ediția a 11-a s-a încheiat după trei zile pline de muzici pentru gusturile celor mai diferite categorii de iubitori ai jazz-ului.
Asta rămîne una dintre particularitățile acestui festival, că poți alege să rămîi cap-coadă la un concert sau te poți muta de la o scenă la alta pentru a prinde și alte sonorități. La fel cum poți descoperi trupe de care n-ai auzit dar de cum ajungi acasă te pui pe căutat și poți deveni fan al acestora.
Capetele de afiș au fost într-adevăr capete de afiș, pentru că Mulatu Astake, de exemplu, a reușit să adune mii de oameni la reprezentația sa măiastră. Mansur Brown, Billy Cobham au demonstrat ce însemnă să fii un instrumentist perfect iar acest lucru a fost gustat din plin de către spectatori. Desigur, s-ar putea trece din nou în revistă tot line-up-ul și s-ar putea găsi destule argumente pentru a remarca fiecare prestație dar, peste toate, a fost un loc de întîlnire foarte plăcut: cu muzici bune, cu atmosferă destinsă, cu întîlniri cu artiști dar și cu amici pe care nu i-ai văzut de multă vreme dar într-un fel erai sigur că vor fi aici, la jazz.
A fost oarecum amuzant să auzi acest fel de conversație, între doi tineri de 25-30 de ani, unul întrebînd: „Ce faci la concertul lui Andrieș”? Și mai ales răspunsul: „Tata mi-a tot vorbit de muzica lui și-am venit să văd cum e, îmi place…”, la fel cum puteai identifica grupuri de mari cunoscători ai jazz-ului, oameni care știau totul despre muzicicenii de pe scenă, și aici ne referim mai ales la cei din afara României.
În Parcul Etnografic a fost un loc cu tihnă, cu familii, foarte mulți tineri, copii și căței, cu toții bucurîndu-se de muzică. Primele două zile au fost însorite, a treia ploioasă, dar fiecare cu farmec.