„U” Cluj n-a strălucit ieri în amicalul cu FC Trepca, dar îi iertăm pe băieţii lui Ionuţ Badea, deoarece au făcut un sezon precedent bun, au scos maximum din obiectivul cerut de Florian Walter, au fost în vacanţă etc. E normal. Totuşi, mîine, cu Dynamo Dresda, trebuie să arate mai mult fotbal, pentru a confirma că în noua stagiune îşi doresc rezultate mult mai bune. „U” Cluj – Dynamo Dresda se joacă duminică, 26 iunie, de la ora 17.30 şi va fi transmis de DigiSport.
Cine sînt Dynamo Dresda?
Proaspăt promovaţi în liga secundă germană, cei de la Dynamo Dresda vor fi o nucă greu de spart pentru fotbaliştii lui Badea. Cu doar patru străini în lot, restul jucătorilor fiind nemţi, Dynamo Dresda a promovat cu emoţii din liga a treia, disputînd barajul cu VfL Osnabruck, scor 4-2 la general. Formaţia pregătită acum de Ralf Loose are peste 60 de ani de existenţă (club fondat în 1950) şi a reuşit să bifeze patru sezoane pe prima scenă a fotbalului nemţesc (1991-1995), după reunificarea Germaniei. Pînă în 1990, echipa din Dresda a fost una din cele mai populare din Republica Democrată Germană, cîştigînd opt titluri şi avînd numeroase participări în competiţiile europene, unde a dat peste adversari ca Liverpool, Juventus, FC Porto, Atletico Madrid, Ajax Amsterdam sau AS Roma. Dynamo Dresda a întîlnit şi două echipe româneşti pe plan european: pe ASA Tîrgu-Mureş (primul tur al Cupei UEFA, în 1975) şi pe Victoria Bucureşti (în sferturile de finală ale Cupei UEFA, în 1989). Culorile echipei sînt galben şi negru, iar formaţia evoluează pe Glücksgas Stadium, o arenă cochetă de 32.000 de locuri.
Potrivit transfermarkt.de, cel mai valoros jucător al nemţilor este tînărul atacant Alexander Esswein (21 de ani), cotat la 800.000 de euro. Acesta a trecut deja pe la Kaiserslautern şi Wolfsburg, formaţii cu tradiţie în Bundesliga. De cealaltă parte, „U” Cluj îl are pe Adrian Cristea, de departe cel mai bine cotat din lot, cu o valoare de 1.8 milioane de euro.
Revenim marţi cu o prezentare a cehilor de la Viktoria Plzen, al treilea adversar al „U”-iştilor în cantonamentul austriac.

1 comment
Nu ne pasa de „u”!