Finala BT Tennis Trophy 2011, s-a disputat în fața unei asistențe record, aproximativ 400 de spectatori luând loc în tribunele de la Winers Tennis Club.
In ultimul act s-au întâlnit Gabriel Moraru și Matt Reid, favoritul numărul 3, 385 ATP. Românul venea după o serie de 14 meciuri câștigate consecutiv (săptămâna trecută el s-a impus în finala futuresului de la Iași) și spera să-și continue traseul de regularitate.
Meciul a început în acest sens, după 30 de minute Moraru impunându-se cu scorul de 6-1. In pauza dintre seturi, românul a avut nevoie de o scurtă recuperare, acesta acuzând probleme de ordin medical. Sesizând dificultățile lui Moraru, Reid și-a propus să lungească la maximum durata schimburilor de mingi, tactica lui concretizându-se pe tabela de scor. Setul al doilea a fost adjudecat de Reid cu 6-3. In setul decisiv era evident faptul că Moraru a depus armele, Reid câștigând game după game și impunându-se în final cu scorul de 6-0.
Imediat după meci, Matt Reid a declarat: „in primul set Gabriel a jucat atât de bine încât, pur și simplu m-a umilit. Aveam emoții mari, îi serveam cea mai bună lovitură a mea și el mi-o întorcea perfect. Dar în al doilea set, mi-am zis să încerc să rezist pentru că nu se știe niciodată ce se va întampla”.
Apoi, la festivitatea de premiere, Matt Reid a făcut o declarație unanim apreciată de spectatorii prezenți: „M-am simțit extraordinar la Cluj, am fost înconjurat mereu cu simpatie, în pofida faptului că nu sunt unul de-al vostru. Am avut condiții excelente aici, multumesc echipei Winners, inclusiv celor care au gătit pentru mine”.
Câștigătorul turneului a primit 27 de puncte ATP și 1950 de dolari, iar Moraru, 15 puncte si 1350 de dolari.


2 comentarii
a avut noroc ca eu eram accidentat…
da, asta e tare, am vrut sa scriu, dar m-am oprit la timp. felicitari sergio pentru articolul cu restaurantul…