Am o deformație profesională, de care nu pot să scap: păstrez tot felul de declarații ale unora. Și am găsit una din 17 iulie 2010, postată pe site-ul oficial al clubului de fotbal Universitatea Cluj. Acolo scria așa, poate mai scrie și azi, dacă nu cumva s-au șters comunicatele mai vechi: „antrenorul Cristian Dulca este angajatul clubului. Neavînd licența pro, el nu poate răspunde de rezultatele primei echipe și nu se va mai ocupa de antrenamentele primei echipe”.Așa suna anunțul scurt prin care i se sugera lui Dulca să își găsească altă treabă. Dulca nu a fost prezent nici la show-ul de prezentare al echipei, dar asta este o altă poveste, nu ne interesează acum. Cum nu ne interesează nici că Niculescu nu are licență pro dar se poate ocupa de antrenamentele echipei și poate răspunde de rezultatele echipei. Știu, încă e Pană antrenor la U Cluj, am citit și eu prin ziare. Numai ni s-a părut că a plecat, dar el s-a dus acasă că poate era bolnav, știu, e plătit de club și așa mai departe. Nici asta nu mă interesează, sincer. Mă deranjează un pic inconsecvența: adică hai să fim mai atenți la ce declarăm, că uite, unii își mai și aduc aminte. Situațiile seamănă izbitor, doar personajele diferă și modul în care au fost tratate.
PS Știu și textul celebru cu “cutare e patronul, ai lui sînt banii, și face exact ce vrea cu ei”. Atunci bine. Dar eu am încă pretenția că la Universitatea Cluj și tonul face muzica, nu ne e totuna cum sună.
Niculescu și Dulca, unul pro și altul contra
anterior
