Ajungem cu recapitularea noastră la ediţiile cu numărul 5 şi 6 a Cupei Liceelor.
În anul 2009 competiţia s-a numit „Cupa Liceelor Cosmote”, alăturarea sponsorului de telefonie mobilă dovedindu-se un real succes. La fel ca în celelalte ediţii şi de această dată au fost prezente la start 32 de licee, întrecerea dovedindu-se una dintre cele mai acerbe de pînă atunci.
Un an mai tarziu, în 2010, Cupa Liceelor a participat activ în lupta împotriva consumul de stupefiante şi a luat denumirea de „Cupa Lions Antidrog”. Pe parcursul meciurilor s-au transmis în permanenţă mesaje antidrog care au avut darul de a responsabiliza tinerii în legătură cu derapajele şi tentaţiile care îi înconjoară.
PS. Nu uitaţi că joi, 26 aprilie, de la ora 11.00, va avea loc următoarea întâlnire cu profesorii, în timp ce în data de 3 mai, tot de la ora 11.00 se va oficia tragerea la sorţi. Ambele evenimete vor avea loc la Baza Sportivă “Unirea”.
La fel ca în anul trecut, Cupa Liceelor 2012 va aduna peste 30 de licee la start şi se va juca (cu excepţia finalelor) pe terenurile Bazei Sportive „Unirea”, în perioada 19 mai – 5 iunie.
