Mi se pare de domeniul miracolului că o echipă de jocuri sportive a evoluat în preliminariile Ligii Campionilor, pentru ca acum să părăsească (nu chiar cu fruntea sus, dar asta e o altă poveste), o altă competiție importantă, Cupa EHF. Tocmai de aceea sper ca reproșurile să nu curgă în zilele următoare, pentru că nu ar avea rost (chiar dacă nu părea chiar meciul vieții pentru fetele din teren, care de data asta nu s-au omorît cu firea). Mie mi-e clar de multă vreme că la această echipă problema era la nivelul managementului, care management nu a știut să speculeze o astfel de performanță, să o popularizeze, să facă din handbalistele care au terminat anul trecut pe locul doi niște adevărate eroine.Ar fi trebuit să nu poți ieși în oraș fără să afli de Senocico și compania, să se editeze pliante, să le vedem toată ziua la televizor, asta trebuia să se întîmple după sezonul trecut. Multă vreme la această echipă au fost probleme cu banii, dar fetele au știut să strîngă din dinți, să se automotiveze și să meargă înainte. Ceea ce este absolut lăudabil, cum de apreciat este și profesionalismul antrenorului Covaciu.
Acum s-a ajuns într-o nouă etapă. Am văzut că firma amicului Dan Olteanu a mișcat bine, au fost mulți oameni în tribune și a apărut atmosfera (cu majorete, cu stikere pe suprafața de joc, cu promouri obsesiv repetate-care s-au dovedit eficiente din moment ce au venit la sală peste 1.500 de spectatori). Acel “Hai la meci” îmi răsună și acum în urechi, bravo! Se mișcă evident lucrurile în domeniu odată cu apariția Respect Media și mă gîndec că această desfășurare de forțe va continua și în campionat, acolo unde U ocupă un merituos loc 2 în clasamentul la zi și unde are nevoie meci de meci de încurajări.
PS Singurul lucru ușor enervant, după această înlănțuire de lucruri pozitive la nivelul imaginii, a fost poate vocea aceea feminină-MC cred că îi spune-care continua să încerce să impulsioneze sala atunci cînd mai erau 5 minute și se pierduse orice interes pentru meci (dar cine știe, poate domnișoara a fost plătită mult prea bine și de aici i s-a tras excesul de zel). Să nu uit scorul: U-Oldenburg 28-30 și drumul în Europa s-a oprit aici. Deocamdată.
