BRD Timişoara Challenger, dotat cu premii în valoare totală de 30.000 de euro, a ajuns în faza sferturilor de finală.
Capul de afiş al sferturilor îl ţine duelul dintre Victor Hănescu, favoritul numărul 1 şi locul 153 ATP, şi Victor Crivoi, locul 286 în ierharhia mondială.
Hănescu s-a calificat în sferturi după ce a trecut, în turul doi, de argentinianul Pablo Galdon, scor 7-6, 6-7, 6-2, în vreme ce Crivoi şi-a asigurat un loc în primii 8 după victoria reuşită în faţa favoritului numărul 6, Javier Martin. Românul a revenit senzaţional şi s-a impus în trei seturi, după ce spaniolul a câştigat primul set la zero. Ultimele două seturi au fost câştigate de Crivoi, scor 6-3, 6-2.
Partida dintre Hănescu şi Crivoi va avea loc astăzi, de la ora 17.00, la Baza Sportivă “Electrica”.
Pe lângă cei doi, în sferturile turneului de la Timişoara va mai juca şi Marius Copil. Acesta va da piept cu francezul Gregoire Burquier, favoritul numărul 5 şi locul 198 ATP.

1 comment
Hanescu s-a impus cu scorul de 6-2, 6-4….iar Copil a castigat cu 6-3, 6-3. Cei doi vor fi adversari in semifinale.