Al doilea concurs EURO 2012 (desfăşurat aici, aici şi aici) s-a încheiat o dată cu finala de pe 1 iulie şi i-a desemnat câştigători pe David (25 de puncte) şi pe catalin_boier (24 de puncte). Premiile au constat în două vouchere Ancada în valoare de 50 de lei, câte unul pentru fiecare din cei doi.
Vineri va începe noua stagiune din Liga I, iar Pronosportul intră în al 3-lea său sezon. Câştigătorii de anul trecut pot fi văzuţi aici, la fel de uşor cum puteţi accesa rezultatele din fiecare etapă. Pentru noul sezon al concursului se intenţionează următoarele modificări de regulament pentru a evita ca doi sau mai mulţi oameni să câştige o etapă: numărul de duble ar putea fi redus la 3, iar în cazul departajării s-ar putea aplica o regulă care să-l avantajeze pe cel care are mai multe „simple” prinse.
Noile reguli şi premiul pentru prima etapă vor fi comunicate până joi.
Iar legat de campionat, v-aş spune că începe vineri de la 18.30, cu meciul dintre Pandurii şi Universitatea Cluj. Ca şi fapt divers, conform liga1.ro, 30 din cei 145 de străini sunt brazilieni, iar echipa cu cei mai mulţi e chiar U Cluj. Da, avem 5 boabe de brazilieni în lot, cu o medie de vârstă de 24 de ani şi jumătate. Unul e venit de la Chiajna, echipă de la care „am luat” tot 5 jucători. Încă unul (interesant transfer) e venit de la FC Snagov, echipă pe la care au mai trecut Roberto Iancu, Adrian Popa II (fundaş) şi Viorel Dinu, toţi 3 venind acum la „U”.
Dar, după cum ni s-a spus, toţi sunt jucători de încredere. Toţi 18.
