Horia Tecău și Max Mirnyi aveau neapărată nevoie de victorie în semifinala de la Paris (premii de 2,6 milioane de euro) pentru a prinde in extremis un bilet la Turneul Campionilor. N-a fost să fie, adversarii lor, puternicii Soares și Peya cîștigînd în trei seturi, 3-6, 6-2, 10-3. Chiar și așa, parcursul de la Paris rămîne unul foarte bun pentru Tecău și Mirnyi, ajunși în semifinalele unui turneu atît de puternic. La Geneva însă, în semifinale, Florin Mergea și Oliver Marach au cîștigat fără probleme în fața lui Skugor și Stadler, 6-4, și s-au calificat astfel în finala turneului de 64.000 de euro (Mergea a servit ultimul, la 5-4, și game-ul a fost cîștigat la zero, patru servicii perfecte).
Cei doi îi vor întîlni mîine, în finală, pe favoriții doi, Cermak și Oswald (Cehia-Austria). Învingătorii de la Geneva vor primi 3.950 de euro și 100 de puncte ATP.
Din cîte se pare, Florin Mergea va lua o vacanță după acest turneu (chiar dacă mai avea în plan un turneu în acest an, cel de la Bratislava), în ideea în care i se pare mai importantă pregătirea sezonului viitor decît o solicitare suplimentară în acest an (care nu i-ar aduce puncte decît dacă ar fi concretizată printr-o nouă prezență în finală).
