Într-o dimineață am văzut și eu cum se știe ocupa un tînăr tată de copilul lui. Chiar mi-a plăcut. Eram la Cora, în parcare, dar înainte de ora oficială la care se deschide patinoarul. Și am stat cinci minute de vorbă cu Gheorghe Pîrv, fost patinator profesionist, actualmente unul dintre cei care se ocupă acolo de patinoar. Ne știm. Acum cîțiva ani l-am avut invitat într-o emisiune și chiar a ieșit ceva din emisiunea aceea…
Dar acum nu despre Gheorghe Pîrv, nici despre patinoarul de la Cora (că știți că eu am fixul cu cel din Parcul Mare) vreau să vă povestesc, ci despre un cuplu tată-fiu.
Repet, era cam pe la ora 09.00, iar ziua era 24 decembrie 2013. O zi în care erau programate cursuri de inițiere copii, era chiar prima lor oră. Nici nu mi-am putut da seama, la o primă vedere, care-i mai emoționat: tatăl sau fiul.
La a doua vedere, ca să zic așa, mi-am dat seama că tatăl n-avea nici o treabă cu patinajul, deci nu l-a adus pe băiat acolo pentru că fusese el patinator sau pentru că ar fi practicat sportul ăsta ca simplu plezirist. Repet, după întrebările pe care le punea se vedea că e paralel…
La a treia vedere mi-am dat seama că puștiul era terminat. Aproape că tremura de frică la gîndul că i se întîmplă ceva nou, neașteptat…
Și, cu toate acestea, cei doi, un tată de vreo 30 de ani și un puști de vreo 6-7 ani erau acolo. În Ajunul Crăciunului, cum ar veni. Ca să participe, împreună, la prima zi de patinaj a celui mic.
Mi s-a părut un lucru extraordinar.
Și dacă nu cumva a fost și ultima zi a lor de patinaj (în sensul că s-ar fi putut speria amîndoi și poate că n-au mai revenit vreodată acolo) atunci cu atît mai bine: probabil și-o vor aminti toată viața:
-Mai ții minte tati, atunci, în ajun…
Deși, ca să fiu sincer, eu îmi amintesc cum prima mea zi de patinaj a fost și ultima, în sensul în care trînta pe care am tras-o în văzul unor tinere domnițe care au rîs cu gura pînă la urechi m-a făcut să nu mai revin niciodată pe gheață.
