„Simona Halep operație la sîni”. Faceți și voi exercițiul acesta pe google și o să vedeți cu ochii voștri cîți jurnaliști și-au făcut articolele despre Simona Halep, în vremea din urmă, învîrtindu-se în jurul acestor cuvinte ce conțineau știrea în timp ce partea cu tenisul era doar una de umplutură.
Și uite cum Simona îi obligă acum pe mulți dintre aceștia să scrie realmente despre tenis. Ce pierdere pentru știrea de tip can-can și ce victorie uriașă pentru jucătoarea de tenis care îi determină pe unii să-și chiar facă meseria…
Trecem și peste cohorta de specialiști în tenis care se arătau sceptici în ceea ce privește realizările Simonei Halep și ajungem la esență: la tăria de caracter a acestei sportive care i-a ascultat pe toți cei din jurul ei dar a făcut totul după mintea și inspirația ei. Și i-a ieșit.
Rutina anunțurilor de pe facebook a fost și ea zdruncinată, foarte mulți români postînd informația despre victoria Simonei, chiar și cîte o poză de-a ei. Toată lumea, ca pe vremea lui Năstase și Țiriac (jucătorii), știe acum cîte ceva despre tenis, ceea ce este foarte bine.
Fata aceasta ne-a obligat pe toți să simțim românește, să ne mîndrim și să arătăm lumii întregi că sîntem și noi acolo, printre primii zece la ceva.

2 comentarii
Cel mai frumos cadou pt noi cei care am fost la meci :)! Am fost mandri ca suntem romani !
Ce bine de tine, Rares, ca ai fost la fata locului.