Prima vizită pe stadionul echipei iubite, în 2006.
Foto: arhiva personală a domnului Sîrbulescu
Astăzi Manchester City a cîștigat Cupa Ligii, cu Pantilimon în teren. Despre acest lucru puteți citi un material pe www.stiridesport.ro, aici. La noi puteți citi și o poveste interesantă, un interviu redactat de către una dintre studentele de la Jurnalism din Cluj, Claudia Sîrbulescu. E vorba despre un suporter al lui Manchester City care ține cu această echipă încă din 1978 și care azi a fost foarte fericit. Am ținut povestea aceasta oarecum la sertar, pentru că mi-a plăcut, dar acum că lucrurile se leagă cu succesul lui City mă gîndesc că vreți și voi să o vedeți. Mai ales că jurnalista a reliefat-o foarte frumos (protagonistul fiind chiar tatăl său…). Iată interviul despre care vă vorbeam:
MANCHESTER CITY nu mai câştigase Campionatul Angliei din ’68, când, în mai 2012 s-a produs evenimentul după care tânjeau toţi fanii: City devenea Campioana Angliei după o confruntare cu Queens Park Rangers în care s-au înscris golurile de 2-2, respectiv 3-2 în minutele 90+2 şi 90+4 ale meciului. În ciuda unor perioade tumultuoase, Mirel Sîrbulescu a rămas un fan declarat al echipei, pe care o urmăreşte de mai bine de 30 de ani şi nu dă semne că lucrurile ar putea sta diferit în viitor. Locuieşte în Târgu-Mureş, iar facultatea a terminat-o la Bucureşti în ‘88: Institutul Politehnic, Facultatea de Transporturi. Un inginer feroviar pasionat de sportul lui City până-n pânzele albe. Şi până-n cele negre!
I: De ce Manchester City?
M. S: Manchester City pentru ca în primul rând îmi place fotbalul englez. Este un fotbal practicat cu onestitate, angajament, vizionat de un public extraordinar de cunoscator şi instruit atât în ceea ce priveste regulile jocului cât şi fair play. Manchester City deoarece
trebuia aleasă o echipă, vazându-i jucând la Milano cu AC Milan si facând-o foarte bine, ei au fost alegerea mea.
Grupul de suporteri MCFC din Targu-Mures la meciul MCFC-Everton oct. 2013
Foto: arhiva personala a domnului Sîrbulescu
I: Când se întâmpla asta?
M. S: În 23 noiembrie 1978, în acele vremuri, fotbalul din străinatate era greu de vazut la TV, datorită politicii duse de unicul partid, comunist, care conducea atunci ţara. Tot ce era din străinătate nu putea fi mai bun decât ceea ce se producea în ţară, fie industrial, cultural sau sportiv. Chiar dacă superioritatea produsului capitalist era evidentă, acesta trebuia ignorat sau desconsiderat.
I: Cum urmăreai meciurile?
M. S: Meciuri în direct se dădeau numai dacă juca şi o echipă românească. În rest, erau rezumate scurte în care se arătau numai golurile şi în cel mai bun caz câteva alte faze. Pe masură ce avansam spre 1989 era din ce în ce ma rar să vezi un meci dat de TVR. Aşa că cei care locuiau pe lângă frontieră se uitau la bulgari, sârbi, unguri sau ruşi, în funcţie de poziţia geografică. La Bucureşti vedeam bulgarii, în Târgu-Mures nimic, fiind în centrul ţării.
I: După ’89 care a fost evoluţia pasiunii tale?
M. S: Deja corespondam cu o familie din Anglia, aşa că după ce călătoria în strainătate nu mai era o problemă, dorinţa cea mai mare era sa văd echipa pe viu. Uşor de dorit, greu de înfăptuit, deoarece veniturile mele nu erau suficiente pentru a-mi permite o excursie în Albion. Până la urmă, visul a devenit realitate în 2002, când după un drum de 2500 de km cu maşina împreună cu familia am ajuns în Manchester. Iar acea familie de englezi s-a dovedit a fi o gazdă nemaipomenită, deşi nu ne văzusem niciodată până atunci. După 2002 frecvenţa de vizionare pe viu a crescut, acum merg o dată pe an în Anglia, iar câteodată şi în Europa, daca se găsesc bilete şi cheltuielile sunt rezonabile. Bineînţeles că am fost la Timişoara în august 2010 pentru a-i vedea jucând pe City.
I: Care a fost impactul cu primul meci văzut pe viu?
M. S: Absolut fascinant! Am mers la Leeds, fiind un meci în deplasare, adversarii erau o echipă foarte bună, ai mei de abia promovaseră. City a pierdut cu 3 – 0, dar să stau la peluză împreuna cu 2000 de oameni care ţineau tot cu City a fost minunat. Iar atmosfera de pe stadion a fost absolut fantastică, un public cunoscător, care aprecia realizarile ambelor echipe.
I: Excelent! Dar cum ai gasit rivalitatea dintre cele două echipe: Manchester City respectiv Manchester United când ai stat în Manchester?
M.S: Invizibilă dacă ne referim la confruntări fizice. Anglia este o ţară civilizată şi poliţia nu stă mult pe gânduri ca să te ia la întrebări dacă nu-ţi vezi de treabă. La orice meci în deplasare din Anglia poţi purta tricoul echipei favorite, fără să-ţi fie teamă că ai putea avea probleme. Totuşi, la derbiurile din Manchester suporterii echipei vizitatoare se îmbracă mai neutru, dacă putem spune aşa, mai ales cei ai lui United. Altfel, în afară de aşa numitul banter, adică ironizare reciprocă, respectul domneşte.
I: De apreciat! Care a fost cel mai nebunesc lucru pe care l-ai facut din pasiune pentru City?
M. S: În anii ’90 încă nici o televiziune din Romania nu transmitea meciurile din campionatul Angliei. Am aflat că în Bucuresti un irlandez a deschis un pub, The Dubliner, unde se puteau vedea meciuri din Anglia, aveau un abonament prin satelit la televiziunea care deţinea drepturile de transmisie. Aşa că ori de câte ori City erau la Tv, mergeam cu maşina la Sighişoara, o lăsam în gară, luam trenul de Bucureşti, vedeam meciul şi apoi făceam cale întoarsă, înapoi acasă şi la serviciu. Asta am facut-o cam trei ani la rând, fără să ratez vreun meci televizat.
I: Şi apoi ai putut să le vezi de acasă sau au mai existat alte deplasări?
M.S: În cele din urmă s-au hotarât şi ai noştri români să dea cel mai frumos campionat din lume, chiar dacă cabliştii la care sunt abonat au mai dat rateuri la începutul noilor contracte, deoarece preţul de achiziţie a drepturilor de transmisie a crescut constant. Iar mai de curând, internetul a rezolvat şi această problemă, chiar dacă e mai comod să vezi meciul la televizor, decât pe laptop.
I: Dupa lunga experienţă de fan, exista ceva ce are Manchester City şi nu au celălate echipe? Ceva ce te-a facut să le rămâi fidel şi după mai bine de 30 de ani?
M. S: În general cei care ţin azi cu o echipă şi mâine cu alta, doar pentru că cealaltă are temporar mai mult succes, aceia nu sunt suporteri adevăraţi, iar englezii îi numesc glory hunters. In Anglia suporterii nu prea schimbă echipa, cel mult nu merg la meciuri atunci când rezultatele sunt slabe. Ceea ce la City nu este valabil. Echipa a avut cea mai slabă perioadă între anii 1996-2000 când a ajuns pentru un sezon până în liga a treia. Ei bine, şi atunci stadionul era plin: 34,000 de spectatori veneau la meciurile de acasă. Rar aşa ceva, chiar şi în Anglia, de aceea City este asa un club special.
I: Există un fan club Manchester City în Romania sau un alt loc unde poţi întâlni suporteri de-ai lui City?
M. S: Nu am cunoştinţă de un fan club în Romania. Acum, când clubul a devenit mult mai cunoscut, sunt şi romani care ţin cu Manchester City. Pe site-ul oficial al clubului există la secţiunea fans un link unde poţi vedea câţi suporteri ai lui City sunt în fiecare ţară şi în ce localitate domiciliază. Bineînţeles, e vorba de cei care s-au înscris online, lucru pe care l-am făcut şi eu. Iar la pub-ul din Bucureşti am mai întâlnit suporteri români care s-au alăturat recent lui City, în general tineri, iar acest fapt mă bucură. În Târgu-Mures s-a închegat un mic grup de suporteri, care mai dă câte o fugă să vadă un meci pe stadion, fie în Anglia, fie în Europa. Ultima ieşire a fost în decembrie la München, la meciul Bayern-City 2-3.
I: Cât de mult contează să fi într-un grup de suporteri, cum e acesta restrâns de la Mureş?
M. S: E bine, ai cu cine comenta meciul si ambianţa. Însă nici singur nu am o problemă, atâta timp cât pot asista la un meci al lui City.
(un interviu realizat de către proaspăta absolventă Claudia Sîrbulescu).
PS
Este una dintre studentele talentate ale facultății clujene, nu vi se pare?
