Cei doi clujeni aflați pe tabloul principal al turneului futures de 15.000 de dolari care va debuta mîine la Bacău și-au aflat adversarii din primul tur.
Patrick Ciorcilă va juca miercuri cu un german, Andreas Mies, 23 de ani, locul 823 mondial, un jucător care are în acest an 9 victorii și 9 înfrîngeri iar în toată cariera sa 18 victorii și 18 înfrîngeri. Mai bine stă la dublu, unde e pe locul 440 mondial și unde are un bilanț de 36 de victorii și 15 înfrîngeri.
Alex Jecan (care s-a calificat pe tablou după o victorie în trei seturi cu un alt clujean, Ilie Giurgiu), va juca în primul tur, tot miercuri, cu un brazilian, Joao Waledowsky (18 ani), locul 1065 ATP.
