Cu cât ne apropiem mai mult de finalul sezonului regulat al Ligii Naționale, cu atât lupta de sub panouri se încinge. În etapa a XXIII-a a primei ligi vom avea parte de cel puțin trei dueluri ce se anunță extrem de interesante.
Primul, în ordine cronologică, este cel dintre BCMU Pitești și CSU Asesoft Ploiești. Piteștenii ocupă locul 4, cu 32 de puncte, în vreme ce campionii de la Ploiești sunt pe prima poziție a clasamentului, cu un total de 37 de puncte, dar au și un meci mai mult disputat. Duelul dintre cele doua echipe va avea loc duminică, 8 martie, de la ora 19:50.
A doua partidă pe care o vom aminti aici este cea dintre Steaua și BC Mureș, întâlnire ce se va juca luni, de la ora 18:00. Steliștii ocupă locul secund, dar vin după înfrângerea suferită pe terenul Energiei, scor 67-79. De partea cealaltă, BC Mureș a câștigat în runda trecută duelul cu CSU Sibiu, scor 89-76, și sunt acum pe poziția a 6-a, cu 31 de puncte.
O altă confruntare interesantă a acestei etape este derby-ul dintre CSU Sibiu și Gaz Metan Mediaș, două echipe ce se află în luptă directă pentru accederea în play-off. Cele două formații ocupă locurile 9 și 10, având aceeași linie de clasament, 29 de puncte, 9 victorii și 11 înfrângeri. Meciul de la Sibiu se va juca miercuri, de la ora 18:00.
Iată programul complet al etapei a XXIII-a din Liga Naţională:
Timba Timișoara – CS Energia Tg. Jiu
BC Timișoara – Universitatea Cluj
SCMU Craiova – CSMU Oradea
BCMU Pitești – CSU Asesoft Ploiești
Steaua – BC Mureș
CSU Atlassib Sibiu – Gaz Metan Mediaș
Regulile concursului sunt următoarele. Diferenţa de scor trebuie să fie între 1 şi 5 puncte, 6 şi 10, 11-15, 16-20, +21 puncte. Intuirea corectă a echipei câştigătoare vă va aduce un punct, iar cea a diferenţei de scor încă un punct. Pronosticurile trebuie postate înaintea începerii primului meci, iar dacă aţi ratat prima partidă puteţi posta doar pentru întâlnirile care au mai rămas de disputat.
La finalul campionatului primii trei clasaţi vor fi premiaţi. (Încă nu ştim exact valoarea premiilor, dar vă anunţăm în cel mai scurt timp).
Aşa arată clasamentul după cea de-a XXII-a etapă a sezonului 2014/2015:
1. pmc32 …51p
2. marian …49p
3. panda2004 …49p
4. ovicoto …46p
5. Sorin A …44p
6. OviTebu …44p
7. danb …44p
8. aleedi …41p
9. Jazzy …39p
PS. Primul meci al etapei a XXIII-a este BC Timișoara – Universitatea Cluj, partidă ce va începe sâmbătă, la ora 18.00. SUCCES!

12 comentarii
Timba Timișoara – CS Energia Tg. Jiu 2/+21
BC Timișoara – Universitatea Cluj 1/+21
SCMU Craiova – CSMU Oradea 2/11-15
BCMU Pitești – CSU Asesoft Ploiești 2/6-10
Steaua – BC Mureș 2/1-5
CSU Atlassib Sibiu – Gaz Metan Mediaș 1/6-10
1. pmc32 …51p
2. marian …49p
3. panda2004 …49p
4. ovicoto …46p
5. Sorin A …44p
6. OviTebu …44p
7. danb …44p
8. aleedi …41p
9. Jazzy …39p
Corect 🙂
Am corectat. Mersi! …graba strica treaba 🙂
Timba Timișoara – CS Energia Tg. Jiu 2/16-20
BC Timișoara – Universitatea Cluj 1/+21
SCMU Craiova – CSMU Oradea 2/1-5
BCMU Pitești – CSU Asesoft Ploiești 2/6-10
Steaua – BC Mureș 1/6-10
CSU Atlassib Sibiu – Gaz Metan Mediaș 1/11-15
Timba Timișoara – CS Energia Tg. Jiu 2/11-15
BC Timișoara – Universitatea Cluj 1/+21
SCMU Craiova – CSMU Oradea 2/11-15
BCMU Pitești – CSU Asesoft Ploiești 2/6-10
Steaua – BC Mureș 1/6-10
CSU Atlassib Sibiu – Gaz Metan Mediaș 1/6-10
Timba Timișoara – CS Energia Tg. Jiu 2/16-20
BC Timișoara – Universitatea Cluj 1/+21
SCMU Craiova – CSMU Oradea 2/6-10
BCMU Pitești – CSU Asesoft Ploiești 2/6-10
Steaua – BC Mureș 2/1-5
CSU Atlassib Sibiu – Gaz Metan Mediaș 1/6-10
Timba Timișoara – CS Energia Tg. Jiu 2/16-20
BC Timișoara – Universitatea Cluj 1/+21
SCMU Craiova – CSMU Oradea 1/6-10
BCMU Pitești – CSU Asesoft Ploiești 2/11-15
Steaua – BC Mureș 1/6-10
CSU Atlassib Sibiu – Gaz Metan Mediaș 1/6-10
Timba Timișoara – CS Energia Tg. Jiu 2/11-15
BC Timișoara – Universitatea Cluj 1/+21
SCMU Craiova – CSMU Oradea 2/1-5
BCMU Pitești – CSU Asesoft Ploiești 1/1-5
Steaua – BC Mureș 2/6-10
CSU Atlassib Sibiu – Gaz Metan Mediaș 2/1-5
Timba Timișoara – CS Energia Tg. Jiu 2/16-20
BC Timișoara – Universitatea Cluj 1/+21
SCMU Craiova – CSMU Oradea 2/6-10
BCMU Pitești – CSU Asesoft Ploiești 2/6-10
Steaua – BC Mureș 1/6-10
CSU Atlassib Sibiu – Gaz Metan Mediaș 1/6-10
Timba Timișoara – CS Energia Tg. Jiu 2/16-20
BC Timișoara – Universitatea Cluj 1/+21
SCMU Craiova – CSMU Oradea 2/6-10
BCMU Pitești – CSU Asesoft Ploiești 2/6-10
Steaua – BC Mureș 2/6-10
CSU Atlassib Sibiu – Gaz Metan Mediaș 1/6-10
Timba Timișoara – CS Energia Tg. Jiu 2/11-15
BC Timișoara – Universitatea Cluj 1/+21
SCMU Craiova – CSMU Oradea2/1-5
BCMU Pitești – CSU Asesoft Ploiești2/1-5
Steaua – BC Mureș1/1-5
CSU Atlassib Sibiu – Gaz Metan Mediaș 2/+21