Am văzut lumina zilei într-o noapte adâncă de septembrie. La naştere, medicii mi-au descoperit cordonul ombilical de două ori răsucit în jurul gâtului, deşi nu-mi amintesc să fi avut tendinţe suicidare intra-uterine. Au fost pur şi simplu semne că voi avea parte de multe chestii sucite în viaţă. Unii spun că sunt eu însumi sucit. Nu mă simt în măsură să judec.
Am absolvit Dreptul, Jurnalismul şi am terminat Cinematografia la Facultatea de Teatru şi Televiziune. Şi, dacă Marele Regizor al universurilor cunoscute şi necunoscute va da „Motor”, am s-o absolv şi pe cea din urmă. Am un Master în Studii Americane cu o dizertaţie despre raportul dintre filmul american şi istorie. Sunt Doctor în Istorie cu o teză despre începuturile jurnalismului din Transilvania. A fost distractiv să constat că, încă din primul an, presa ardeleană avea parte şi de procese de calomnie (1785, Primăria Cluj-parte vătămată!), şi de tendinţe tabloide. Asta se întâmpla în vremuri cu peruci şi crinolină, aşa că nu trebuie să ne mire ce se întâmplă azi. Cel mult să ne întristeze, dar cu măsură.
Am lucrat ca jurisconsult, asistent asociat în învăţământul universitar, ca liber profesionist şi ca jurnalist. În ultima calitate am acoperit partea de divertisment-cultură-showbusiness locală (în Cluj, ultima componentă e o glumă, dar şi mie îmi plac, uneori, glumele mele). Am fost editor şi reporter la „Foaia Transilvană” un foarte bun săptămânal care apoi s-a transformat în multe alte chestii, determinându-mă să plec. Am colaborat cu reviste academice precum „Studia Universitatis” ori culturale precum „ManInFest”, „Tribuna”, „Dilema veche”. Scrieri de-ale mele stau ţepene şi mândre prin ceva volume colective. Nuş dacă volumele au căutare sau nu. Supercapodopera personală mai are de aşteptat.
Am aflat că mulţi mă consideră „ciudat”. Iniţial eticheta mă deranja. Apoi mi-am dat seama că într-o ţară în care până şi hippie sunt conformişti, tinicheaua asta e un compliment pe care îl iau ca atare. Nu-ţi aduce nimic bun, dar îmi aduce aminte de-o zicere a actorului Nicu Mihoc, de la Teatrul 74 din Târgu Mureş, care pe la 40 şi ceva de ani a lăsat un post de director adjunct de teatru pentru un destin independent: „Horaţiu, libertatea îşi are preţul ei!”
Dacă ar fi să rezum activitatea mea de până acum, ceea ce rămâne esenţial este amintirea câtorva experienţe umane, câteva întâlniri cu nişte adevăraţi „guru” şi formidabila energie umană pe care ei mi-au transmis-o. V-o doresc şi Domniilor Voastre!