Azi, în finala de dublu a futuresului de 10.000 de dolari de la București se vor întîlni Andrei Ștefan Apostol-Nicolae Frunză și Alex Jecan-Vasile Antonescu, două cupluri cu multe reușite la acest nivel. Meciul e programat la ora 16.00.
Jecan și Antonescu au cîștigat în această componență 4 futuresuri, dar nici unul în România, în timp ce Frunză și Apostol au tot patru reușite, dintre care trei în România, două în acest an. Din acest punct de vedere, se poate spune că ultimii pornesc cu un mic avantaj…psihologic.
În proba de simplu România mai are doi reprezentanți în concurs care a ajuns în faza sferturilor de finală. Cei doi sînt Bogdan Borza și Sergiu Ioan Bucur.
Borza-Willems (Germania), un meci în care românul are șanse mari de a învinge și a se califica în semifinale.
Bucur-Fortuna (Italia) este mai dezechilibrat, cu românul plecînd cu șansa a doua, el venind din calificări, în timp ce italianul este favoritul unu de la București.
