Szabolcs Lenart este licențiat în matematică și un fin observator al fenomenului sportiv, în general. V-am mai pomenit numele lui, de cîteva ori. Se poate spune că este un colaborator al meu, unul de ale cărui păreri țin cont pentru că omul este bine documentat. El își face debutul acum cu un articol despre schi, un sport pe care îl urmărește cu atenție. Vă las să citiți materialul și să vă bucurați, pentru că e și despre un rezultat frumos al unei românce:
„După ce în weekendul trecut au debutat săritorii în Cupa Mondială cu competiția organizată în la Ruka (Finlanda), în acest weekend a venit rândul debutului Cupei Mondiale și la feminin. Primele două etape au fost găzduite de Lillehammer (Norvegia), pe o trambulină cu punctul de construcție la 90 de metri și dimensiunea de 100 m. Românca Daniela Haralambie a avut o evoluție consistentă.
Sezonul a debutat joi după-masa cu calificările, la start fiind înscrise 64 de săritoare (dintre care 10 precalificate), România a fost reprezentată de Daniela Haralambie, cea care a terminat sezonul trecut pe locul 31. Ea a trecut cu succes de calificări cu o săritură de 82 m. clasându-se pe 21 (primele 30 rezultate obțin calificarea).
Întrecerea din Lillehammer a continuat vineri cu prima etapă a sezonului, Daniela Haralambie a evoluat bine și în competiția principală, reușind să obțină primele puncte în acest sezon de Cupă Mondială, cu sărituri de 80,5 metri și 84 metri a terminat pe locul 25 în clasamentul final al etapei, câștigătoarea fiind japoneza Sara Takanashi cu un avans de peste 20 de puncte față de ocupanta locului 2, Yuki Ito. Rezultatele complete se pot consulta aici.
Sâmbătă, tot la Lillehammer, s-a organizat și etapa a doua a Cupei Mondiale. Românca, legitimată la CS Dinamo, a trecut fără probleme de calificări cu o săritură de 88 m, cu care s-a clasat pe locul 10. Ea a continuat evoluția bună, cu sărituri de 84 metri și 85,5 metri terminând concursul pe locul 20. Etapa a doua a fost câștigată tot de japoneza Sara Takanachi, câștigătoarea Cupei Mondiale sezonul trecut (sezonul trecut a câștigat 14 din cele 17 etape organizate). Rezultatele etapei se găsesc aici.
În clasamentul general Daniela Haralambie se află pe locul 20 cu 17 puncte acumulate în cele două etape.
Următoarele două etape se vor desfășura în Rusia, la Nizhny Tagil, între 9 și 11 decembrie” .
(Un articol de Szabolcs Lenart, licentiat in matematica).
Note:
Sursă foto: https://en.wikipedia.org/wiki/Lillehammer
Despre acest rezultat puteți citi pe site-ul specializat în probele de schi, www.telemarcu.ro, al tînărului și foarte talentatului jurnalist Marcu Czentye.


