Să pierzi cu una dintre cele mai mari forțe ale handbalului mondial nu e surprinzător. România a cedat în fața Norvegiei la două goluri, 21-23 dar s-au putut observa cîteva aspecte pozitive: a existat în permanență preocuparea pentru a îmbunătăți jocul, pentru a schimba din mers și pentru a face față puternicului adversar. Dacă socotim că la nivelul extremelor România a fost văduvită înainte de startul acestui european de titularele de drept, apoi că vedetei echipei, Neagu, i s-a acordat o „atenție” specială din partea apărătoarelor adverse care au fost setate pentru a o neutraliza și că jocul cu pivotul a fost adaptat de către Martin Ambros pe parcurs, rezultatul nu este unul care să dezamăgească.
Antrenorul spaniol Martin Ambros a avut o atitudine pozitivă pe tot parcursul meciului, ceea ce a plăcut. În plus, a avut idei bune, socotind-o de exemplu pe care în care văzînd că jocul nostru cu pivotul scîrțîie, i-a dat acest rol, de la un moment dat, jucătoarei Pintea, sportivă cu un gabarit care i-a permis să facă față puternicelor apărătoare adverse. Din păcate, exact cînd părea că această găselniță va funcționa, Pintea a primit o eliminare de două minute și totul a trebuit reconfigurat. Cam la fel a fost și cu conducătorul de joc, Ambros începînd cu Buceschi, continuînd cu Laslo și uneori chiar cu Neagu (pentru ca aceasta să scape de marcajul la care era supusă).
Pentru cine a urmărit jocul, se poate reține o fază din final de meci, cînd Manea a scăpat o minge cu care fusese angajată pe semicerc, atunci cînd România era condusă cu 2 goluri și mai era de joc un minut și jumătate…Cu acel posibil gol, poate că finalul ar fi fost altul.
Nu arbitrajul trebuie invocat la înfrîngere, dar un cadru de final cu Neagu (eliminată ușor) care rostea cîteva cuvinte „de bine” la adresa celor două care au condus jocul ne poate duce cu gîndul că cele două arbitre le-au iritat pe ale noastre cu unele decizii…
Pentru că am vorbit la început despre extreme, chiar în absența celor cu care ne-am obișnuit pe acest post, cele care au intrat în teren n-au jucat rău, mai cu seamă Chiper, autoare a cinci goluri, adică a doua marcatoare a României, după Neagu (6 goluri).
Pentru România au înscris Neagu 6, Chiper 5, Buceschi 4, Geiger 2, Iuganu 2, Zamfir 2.
Mîine,
- România-Rusia (ora 19:30, TVR 2, TVR HD)
După cum a jucat Rusia în primul meci, cu Croația (32-26), partida se anunță una foarte dificilă, formația lui Trefilov arătînd o forță și o vitalitate deosebite, plus niște tinere jucătoare (unele la limita junioratului cu senioratul) foarte talentate.
Clasamentul grupei României arată astfel:
GRUPA D
| 1. Rusia | 1 | 1 | 0 | 0 | 32-26 | 2p |
| 2. Norvegia | 1 | 1 | 0 | 0 | 23-21 | 2p |
| 3. România | 1 | 0 | 0 | 1 | 21-23 | 0p |
| 4. Croația | 1 | 0 | 0 | 1 | 26-32 | 0p |
Primele trei merg mai departe, în fazele superioare, împerecherea făcîndu-se cu formațiile din grupa C.
GRUPA C
| 1. Cehia | 1 | 1 | 0 | 0 | 27-22 | 2p |
| 2. Danemarca | 1 | 1 | 0 | 0 | 22-21 | 2p |
| 3. Muntenegru | 1 | 0 | 0 | 1 | 21-22 | 0p |
| 4. Ungaria | 1 | 0 | 0 | 1 | 22-27 | 0p |
În această grupă C Cehia a produs surpriza învingînd Ungaria iar Muntenegru era s-o producă și ea, dar a pierdut cu 21-22 în ultimele secunde.

