Acum chiar că mă voi porni. Stîrnit de un foarte bun articol de pe citynews, pe care îl aveți aici, o să spun și eu cîteva lucruri despre treaba cu cimitirul central.Am zis că articolul e bun pentru că prezintă faptele, poziția ONG-ului care a sesizat vandalizarea și poziția autorităților, fără ca autorul să se lanseze în a trage concluzii, jurnalistic în regulă.
No bun, las că trag eu. Deci lucrurile stau așa: în cimitirul central e raiul fărădelegilor din Cluj. Acum am sărit în sus pentru că ne-a scris ambasadorul Ungariei ca să ne spună ce se întîmplă în ograda noastră (mai mare rușinea).
xxx
Stați așa, să mă liniștesc, și să le pun oarecum în ordine.
xxx
Vorbim despre cimitirul în care se odihnesc Emil Racoviţă, Radu Stanca, Eugen Pora, Rudolf Palacsay, Aurel Nana, Iuliu Haţieganu, Gheorghe Dima, Constantin Daicoviciu, Samuel Brassai, Gyorgy Banffy, Janos Apaczay Csere sau Ion Agârbiceanu, ca să amintesc doar cîteva personalități. Asta am spus-o nu pentru că aceștia ar fi mai importanți decît propriii noștri părinți, ci ca să se înțeleagă că autoritățile par să scape acest lucru. Că dacă ști ceva pe subiect atunci nu ar trebui să le scrie ambasadorul Ungariei că se distrug monumentele funerare. Și aici, să ne înțelegem, nu vorbim doar despre mormintele ungurilor.
xxx
Mai departe.
xxx
În cimitirul central se fură ca în codru: de la lumînări, flori, pietre funerare cu totul, băncuțe gata vopsite, tot ce vrei. Nici un hoț prins. Nici o florărie din oraș, dintre cele care se zice că ar cumpăra de la țigani capete de garoafe pentru a le revinde sub formă de coroane nou-nouțe nu am auzit să fie luate la puricat. Am ajuns în orașul de cinci stele să mergem la morminte într-o mînă cu florile și în cealaltă cu bidonașul de motorină, pe care să o revărsăm peste ghiveci ca să nu ni-l fure. Las problemele mele la o parte, deși sînt extrem de complicate de un an încoace, de cînd acolo e înmormîntat tata. Dar aud de la alții din jur și văd cu ochii mei ce debandadă e acolo.
xxx
Mai departe.
xxx
Moare omul, rudele plătesc la RADP-ul ăla. Plătesc tot, pentru gropari, pentru tot absolut. Dar apoi rudele trebuie să urce la mormînt cu groparii, ca să facă înțelegerea, pe cîteva milioane vechi. De ce naiba nu poți pleca acasă liniștit și să vii numai la „recepție”? Păi de aia, că nu îți sapă groapa ca lumea dacă nu sari cu banul. Dar OK, nici asta nu știe nimeni, totul e secret, parcă e omerta.
xxx
Și la final.
xxx
Profanarea de morminte, furtul de pe morminte, specula legată de necazul unui om, sînt printre cele mai mari păcate din lume, după părerea mea. Știu că fac un mare rahat scriind astea, pentru că noi nu ne respectăm între noi nici cît timp trăim, d-apoi după ce unul dă ortul popii. Dar totuși, cînd dracu ne vom deștepta, pentru că sîntem jenanți rău de tot, sincer!
Ne ceartă ungurii că le stricăm mormintele…Bine că nu avem în oraș și turci și ruși și tătari, să ne certe și ăia, ca să ne trezim la realitate. Să începem să îi respectăm pe ăia, și după aia să ne dăm seama că mai sîntem și noi pe acolo, românii, și să încercăm să ne respectăm și pe noi înșine.

4 comentarii
Noroc cu ungurii astia :p Am scris si eu despre subiect, doamna care a facut reclamatie avea chiar si poze in care se demonstra clar ca se sparg mormintele si se fura si primaria tot a zis ca nu e adevarat…
scuze, nu am citit la tine, no, nu asta e important cred. ci ca se fura ca in codru la toate capitolele acolo. pe principiul ca odata moare omul, ce dracu, nu e chiar asa important
Domnule OVIDIU BLEG!Se vede ca va-ti dat cu cei care striga mai tare(ungurii!) cum e in sport, dar nu aveti dreptate! Ce dovezi aveti ca ambasadorul ungariei are dreptate? sau ca tot ceea ce se aude la colt e si intemeiat? Saptamana trecuta am avut o inmormantare. Am platit la RADP ultimele taxe, nu am platit nimic la gropari, nu mi-au cerut nimic desi erau tigani. Avantajul ungurilor, turcilor si posibilelor etnii amintite, e ca intalnesc oameni ca dvs.O intrebare : cand ati dus ultima data o lumanare la personalitatile romanesti amintite mai sus? Sau pur si simplu cand ati dat dovada de cetatean Roman adevarat?
domnule roma batut,
va felicit pentru acesta reactie curajoasa. multumesc