Mihaela Buzărnescu a reușit un meci de excepție în fața britanicei Katie Swan (cea care o eliminase pe Irina Begu).
Românca a cîștigat cu 6-0, 6-3 și astfel a reușit în premieră să se califice în turul al treilea de la Wimbledon.
Pentru această victorie Mihaela a cîștigat 100.000 de lire sterline, un premiu substanțial, dar poate și mai important, 130 de puncte WTA.
Mihaela Buzărnescu a demonstrat și de această dată că este foarte autorizată pentru a pătrunde printre primele 20 de jucătoare ale lumii, ceea ce pentru România ar fi extraordinar: să aibă 2 jucătoare în primele 20 din clasamentul WTA (lucru care nu s-a mai întîmplat decît acum 21 de ani).
