Universitatea a jucat pînă acum trei meciuri (dacă punem la socoteală și partida întreruptă cu Sibir) și nu a cîștigat niciunul.
Asta nu ar fi o problemă, pentru că știți placa aceea cu „în aceste meciuri nu am urmărit neapărat rezultatele, ci cristalizarea unor relații de joc, adaptarea noilor veniți și integrarea acestora în echipă, elemente de tactică” și așa mai departe.
No bun, nici asta nu le-a prea ieșit. Eu nu pot minți că am văzut toate meciurile, pentru că duminică (atunci cu Sibir), eram la emisiune la radio, al doilea nu l-am văzut că nu am Digi, așa că numai ăsta cu rușii cu nume complicat l-am văzut pe laptop. Iar ăsta, meciul, a fost de uitat repede. Practic nu s-a întîmplat nimic.
Așa că textul cu cristalizarea unei idei de joc nu ține, aia cu adaptarea iar nu prea ține (Cristea nu a alergat mai deloc, de exemplu), idei tactice nu cred că pot fi numite tatonările excesive, pasele înapoi și degajările la întîmplare ale fundașilor.
Departe de a fi cîrcotaș, dar parcă astfel de meciuri ar trebui să reprezinte totul și pentru cei care aspiră la un tricou de titular și pentru cei care se cred titulari de drept.
