Monica Niculescu și Gabi Ruse au reușit încă o victorie la US Open, una care le duce în sferturile de finală ale turneului, acolo unde s-ar putea întîlni cu Raluca Olaru…
Monica Niculescu / Gabriela Ruse au trecut de– Leylah Fernandez (Canada) / Erin Routliffe (Noua Zeelandă), scor 6-1, 4-6, 6-2.
La finalul meciului, cu Monica la serviciu, la 40-15, primul serviciu al acesteia a părut a prinde terenul și-atunci Gabi Ruse a exultat, pentru că adversarele n-au returnat în teren. Momentul a fost curmat de arbitrul care a dat mingea afară și Monica a servit cu al doilea. Verdictul doar s-a amînat, pentru că Ruse a reușit două intervenții la final, cu ultima ea închizînd meciul.
A fost o victorie mare pentru românce, care vor împărți un premiu de 94.000 de dolari dar mai mult decît asta, vor juca pentru un loc într-o semifinală de Grand Slam. Monica a urcat 19 locuri și acum e pe 41 WTA. Ruse a urcat și ea spectaculos, 87 de locuri, fiind acum pe 119. Cu încă o victorie ea ar ajunge în prima sută de jucătoare de dublu din lume.
Dacă Olaru și Kichekok se califică, vom putea avea trei românce în acel sfert de finală.
Olaru va avea o misiune complicată (alături de partenera sa). Adversarele lor sunt foarte puternice, Alexa Guarachi (Chile, locul 16) și Desirae Krawczyk (SUA, locul 19 mondial).
