U BT a învins azi în deplasare cu 101-72 și a încheiat cu 3-0 seria confruntării din semifinale cu FC Argeș Pitești.
Meciul a fost unul fără istoric, clujenii dominînd partida pe tot parcursul ei iar în sfertul patru Mihai Silvășan putînd astfel să trimită pe parchet un cinci doar cu tineri jucători români.
Pentru prima dată de cînd evoluează la U BT Ștefan Grasu a reușit să fie liderul punctelor marcate, cu un total de 19, el prinzînd aproape 25 de minute pe teren.
Foarte tînărul Lăpuște a jucat și el un segment important, 10 minute într-o semifinală de campionat național putînd însemna foarte mult pentru moralul său.
Elementele de statistică le găsiți aici.
Mihai Silvășan, citat de www.u-bt.ro a declarat la final:
Ne bucură foarte mult o nouă calificare în finala Ligii Naționale. Evident, am avut o semifinală destul de ușoară în compania piteștenilor, pe care țin să îi felicit pentru parcursul din acest sezon. Din păcate pentru ei, în semifinale au fost lipsiți de mai mulți jucători de bază și nu ne-au putut pune probleme. Este foarte important pentru noi să rămânem concentrați, ne așteaptă o serie grea cu Voluntariul. Sunt o echipă încrezătoare, după ce au învins-o pe Oradea cu 3-0. Probabil nici noi nu suntem în cea mai bună formă, din moment ce nu am avut un meci competitiv de aproape 20 de zile. La ora primului meci din finală nu mai există nicio scuză, trebuie să facem tot ce ține de noi să câștigăm. Așteptăm publicul într-un număr cât mai mare la sală, să ne îndeplinim obiectivul, și anume adjudecarea a trei meciuri din finală.
