Tînărul jucător român Filip Jianu face un turneu mare la San Marino, acolo unde a reușit trei victorii, una mai frumoasă decît alta, în fața unor tenismani redutabili.
Aparent cel mai la îndemînă adversar a fost tocmai ultimul dintre cei cu care a jucat, Nikolas Sanchez Izquierdo, locul 252 mondial.
Pentru că, în primul tur l-a învins pe Gulbis (jucător care a fost sclipitor acum cîțiva ani în circuit) și pe Taberner (locul 108 ATP).
Azi, în sferturi, a trecut cu 6-2, 6-4 de Izquiredo și astfel românul va juca în semifinalele challengerului de la San Marino.
Cu această victorie Jianu reintră în primii 300, acolo unde mai avem un român, pe Nicholas David Ionel (locul 279, cel mai bine clasat român din circuit).
Acum Jianu a ajuns pe locul 284, fiind astfel al doilea român în clasamentul ATP.
