Azi s-au disputat ultimele meciuri din optimi, astfel încît tablourile de simplu s-au completat.
Hubert Hurcacz, favorit 9, a întrerupt parcursul excelent al francezului Arthur Cazaux, jucător de pe locul 122 care a dus wild-cardul de care a beneficiat pînă departe, în optimi. Polonezul l-a învins azi în trei seturi dar francezul rămîne cu amintirea unui turneu reușit și cu un salt în clasament pînă pe locul 83 la cei doar 21 de ani ai săi, adică la cea mai bună clasare din carieră.
Nuno Borges, la cei 26 de ani ai săi, a fost și el una dintre revelațiile turneului. Portughezul a reușit azi să îi ia un set lui Medvedev dar pînă la urmă a cedat, 1-3 la seturi și urcă în premieră în primii 50 din lume, de asemenea cel mai bun rezultat al său în ierarhia ATP.
Alcaraz n-a avut probleme cu Kecmanovic, sîrbul fiind destul de obosit după meciuri grele pe care le-a avut. Ibericul a cîștigat cu 3-0 la seturi și continuă să rămînă favorit la a juca finala (el e favorit 2 la AO).
Zverev însă a avut probleme cu Cameron Norrie, britanicul egalînd mereu la seturi iar în final cedînd setul decisiv doar în tie-break.
Hurcacz-Medvedev și Alcaraz-Zverev, acestea vor fi sferturile de finală cu numărul 3, respectiv 4. Favoriți, desigur, Medvedev-Zverev.
Jumătatea superioară a tabloului feminin continuă să surprindă, în sensul în care acolo a rămas doar chinezoaica Zheng dintre favorite. În rest, s-au calificat în sferturi Kalinskaia, Noskova și Yastremska.
Noskova a beneficiat de retragerea Svitolinei la 3-0 pentru cehoaică, astfel încît Noskova, la 19 ani, e în premieră într-un sfert de finală la AO.
Kalinskaia a învins-o ușor pe Paolini, 6-4, 6-2, la fel ca și Zheng pe Dodin, 6-0, 6-3.
Venită din calificări, ucraineanca Yastremska a dat lovitura, 7-6, 6-4 cu Azarenka, astfel încît sferturile din partea de sus a tabloului arată astfel:
Noskova-Yastremska și Zheng-Kalinskaia.
Mîine vor avea loc primele două meciuri din sferturi, astfel:
Sabalenka-Krejcikova și Kostyuk-Gauff și Djokovic-Fritz și Sinner-Rublev
