Nici cu gîndul nu pot gîndi ce s-ar fi întîmplat, de exemplu, dacă Steaua ar fi avut 5 puncte avans după 20 de etape în liga întîi. Cum am fi știut noi tot ce mănîncă, tot ce beau, tot ce respiră fiecare dintre jucătorii aceia galactici. Jurnale întregi de la Palat-live, exclusivități, reportaje de la fața locului, invitații pe canapeaua lui Măruță, MM în toate emisiunile ca să explice secretul succesului.
Așa însă, sportul-spectacol pierde: la dracu, Oțelul e pe primul loc. Ce să tot spui despre asta, că ai „băgat” cam toate textele: o echipă mică-dar inimoasă, o formație care și-a dorit mai mult victoria, secretul victoriei e munca, o echipă sudată pentru că joacă de mult împreună, un antrenor căruia i s-a acordat credit, un conducător iscusit (sau dibaci dacă este să îl cităm pe un monstru sacru din Giulești-Șumudică), cam astea au fost în top.
Nimic despre ideile tactice ale antrenorului (pentru că, totuși, să joci cu o asemenea rigoare și pragmatism e un semn că nu ai făcut-o după ureche), nici o curiozitate despre secretul acestui traseu de regularitate (în continuare tentația specialiștilor este să caracterizeze aceste reușite drept „bulan”), nimic despre statistică (număr de jucători folosiți, de cîte ori a început Munteanu meciul în aceeași formulă, care sînt minutele în care Oțelul marchează cu predilecție), în general nimic despre fotbal, o deviză atît de dragă unora în ultimii ani. Și cum cu can-can-ul e mai greu la Galați (oraș mic-mese puține), atunci, pe cale de consecință, mai nimic despre Oțelul.
PS Chiar și la această oră se vorbește doar despre demisiile lui Lăcătuș, MM Stoica, despre înscăunarea lui Cîrțu, despre tot ce mișcă în Ghencea, bașca declarații la foc automat ale lui Becali (asta deja e normalitate)
