Practic fără să fi jucat în această probă în ultima vreme, Irina Begu reușește alături de Yanina Wickmayer să se califice în sferturile de finală de la Roland Garros.
Cele două au trecut azi de Raokhimova și Siskova cu scorul de 4-6, 6-4, 6-3 și astfel au continuat o serie incredibilă la RG. Wickmaier pe locurile 300, Begu dincolo de locurile 600, au reușit, împreună, un traseu absolut incredibil la această ediție de Roland Garros.
Primul game al meciului acestuia a durat 27 de minute, un adevărat record în materie. Apoi, în setul 2, totul părea pierdut după ce adversarele aveau 2-0 . Și, totuși, Begu și Wickmayer au revenit. Și nu oricum, ci într-o manieră entuziasmantă.
Pentru Irina Begu, 34 de ani, pentru belgiancă, 35 de ani, această victorie înseamnă enorm.
Irina Begu, precum Monica Niculescu, s-ar putea gîndi de acum la o carieră (și) în proba de dublu.
După victoria de azi ea a urcat pe locul 153 mondial.
