Trecem peste faptul că am ajuns doar 9, pentru că asta a durut și mai tare: ne-au bătut cei care au jucat în echipa de 4.
Bine, dar patru care au făcut cît 8: Jucan, Liviu, Rus și Maier.
La noi am fost Mihai Simu, Chertes, Silviu, Gherman și Blag. Poate ne-ar mai fi trebuit unul-doi ca să echilibrăm jocul, pentru că ei au zburdat.
Practic ne-au scos baschetul din cap.
O singură dată am fost acolo, în joc, în meciul 2, cînd am condus 11-8. Dar 11-8 e un scor periculos în baschet, așa că am pierdut și meciul 2.
Pînă la urmă ne-am completat lotul la masa de după dar din nou nu facem vorbire despre asta, nu dăm amănunte.
Bine c-a ieșit bine, că nu ne-am accidentat și că le-am acordat învingătorilor toate meritele.
Am dezbătut chestiuni organizatorice, în sensul în care deja se strîng bani pentru activitățile viitoare.
Așteptăm revanșa. Condiția esențială este să îi despart pe Jucan, Maier, Liviu și Rus, că prea sînt buni.
