Briana Szabo (Winners Sports Club Cluj) și Laura Tănăsie (venită din calificări și ajunsă în turul secund după un meci de 3 ore) își vor juca azi șansele de a ajunge în sferturile de finală. Szabo joacă și la dublu, pentru calificarea în semifinale.
Tănăsie are un meci greu, cu favorita 3, Whitney Osuigwe (SUA), în timp ce clujeanca va juca din nou cu o sportivă din Egipt, la fel ca în primul tur, atunci cînd s-a desprins în învingătoare în setul 3 cu un sec 6-0.
Jana Salah, adversara Brianei a venit din calificări.
În proba de dublu Szabo face pereche cu americanca Julia Adams și vor evolua după meciul de simplu al Brianei. Adams, 27 de ani, este locul 230 WTA în proba de dublu, în timp ce Briana nu mai are mult și ajunge între primele 200 din lume în această probă.
Meciurile de simplu ale româncelor vor începe undeva în jurul orei 20 (ora României).
Altfel, Orlando e un mic pămînt românesc, asta pentru că Adrian Szabo s-a întîlnit acolo cu un clujean căruia i-a antrenat băiatul iar acum acesta evoluează în SUA. De asemenea, Adrian Szabo și Briana Szabo au fost prezenți la meciul maraton al Laurei Tănăsie, aducîndu-i acesteia noroc…
