Am văzut un mini-interviu foarte simpatic cu Mirel Rădoi. Fotbalistul vorbea cu o naturalețe dezarmantă despre conflictul său cu Ionuț Lupescu, spunînd că i se dă o prea mare importanță. Rădoi a spus ceva de genul: “Nu prea înțeleg de ce se vorbește atît de mult despre mine, doar nu sînt un fotbalist atît de mare. Fotbaliști mari sînt Mutu sau Chivu, nu eu”. Declarația sa m-a surprins plăcut, pentru că am văzut în ea un echilibru și o forță interioară prea puțin prezente la fotbaliști mai puțin valoroși decît Rădoi. Pentru că, să nu uităm, Mirel Rădoi nu o fi avînd tehnicitatea lui Mutu, dar la tenacitate sau angajament nu prea are mulți rivali.
Apoi, la cîteva ore distanță, am citit cum Mirel Rădoi și-a sărbătorit ziua de naștere într-un local de manele. I-a cîntat marea vedetă Florin Salam, care a fost vizitat mai acum cîteva zile de Goran Bregovic, deci e obișnuit cu vedetele. Iar manelistul i-a compus lui Rădoi, pe loc, o piesă și cîteva versuri originale, pentru care fotbalistul cică ar fi plătit regește. Iată și creația:
“Tu ești number one,
Joci la Al Hilal,
Dar inima ta,
Va fi mereu la Steaua.”
După aceste două episoade, habar nu am ce să spun, s-au succedat cu o prea mare repeziciune, m-au lăsat ca la dentist, amîndouă. Poate că ele reflectă cel mai bine viața noastră, de români: avem momente de revelație, după care ne întoarcem la ale noastre. Iar ale noastre sînt în versuri, doar am inventat Miorița, ce naiba!
