La Winners Sports Club Cluj, la preliminariile Campionatelor Europene de Tenis pentru Juniori, am avut plăcerea să mă întrețin ieri, la festivitatea de deschidere, cu antrenorul lotului elvețian, un personaj celebru datorită legăturii lui sportive cu marele Roger Federer.
Ovidiu Blag
-
-
Vasile Antonescu s-a impus în finala futuresului de la Curtea de Argeș și a obținut astfel primul său titlu din carieră. Românul l-a învins în finală pe austriacul de 24 de ani Thomas Statzberger, scor 2-6, 6-4,…
-
Cînd te trimite la piață, te duci, vorba lui Arthur de pe vremuri…Așa c-am fost, dar nu fără să ridicăm privirea…Și nu fără să ne amintim că avem un concurs fără premii, dar foarte interesant.
-
Cultura
Mîine puteți afla lucruri interesante despre străzile Moților și Clinicilor
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagAsociația Vechiul Cluj organizează un nou tur ghidat al Clujului în acest sezon al proiectului Re-descoperim Cluj. Ghid în acest tur, care poartă titlul Calea Moților și Strada Clinicilor, va fi profesorul Vladimir-Alexandru Bogosavlievici…
-
Sport
Aegon European Summer Cups 2017 începe mîine cu turul de calificare dintre Belarus, Bulgaria, Germania și Muntenegru
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagWinners Sports Club și Federația Română de Tenis organizează în perioada 1-4 iulie preliminariile Campionatelor Europene de Tenis pentru Juniori: Aegon European Summer Cups, băieți – 14 ani.
