Elena Udrea, blondina care în aprilie 2006 era nevoită să-şi prezinte formele (de altfel, destul de apetisante!) într-un pictorial care o înfăţişa asemenea unei vampe a anilor ’60, cu decolteuri largi şi adînci şi craci descoperiţi pînă…
Arhiva
-
-
Unul dintre favoriții mei în materie de politică, deputatul PDL Petru Călian, ne spune, în Ziua de Cluj (într-un articol semnat de Mihai Prodan), cum a observat el că nu se găsește vin românesc în Polonia și…
-
Lăsînd la o parte certitudinile pe care ni le oferă toate religiile lumii cu privire la faptul că, într-un fel sau altul, vom avea parte de viaţă veşnică după ce ne vom încheia socotelile pe acest pămînt…
-
În vreme ce România traversează aproape suprarealist drumul între „land of choice” şi „Carpathian garden” – două branduri turistice pe cât de neinspirate, pe atât de lipsite de acoperire, pe cât de costisitoare, pe atât de ineficiente…
-
La o săptămînă după ce guvernul a fost remaniat după sistemul „să-l schimbăm pe Tanda cu Manda”, schimbare la fel de eficientă în plan economic, politic şi social precum efectul razelor de lună asupra cizmelor de gumă…
