Clujul batut la pas

Scriam mai zilele trecute un articolaș, Un tramvai numit gropiță, în care în afara de părerea mea personală cum că tramvaiul nu prea mai își are rostul în Cluj, spuneam și că orașul e ciuruit de gropi.

Parcul, în general, arată ca dracu. Dar partea cu lacul e dezolantă. Apa a fost scoasă, în consecință există un strat de vreo 2 centimetri de gheață, unde cîte o mămică și un copil încearcă să patineze…

Azi am ajuns, din greșeală, pe strada unde am copilărit: pe Ciprian Porumbescu, în Sinuța.

Incredibil. Fantastic. Extraordinar. Azi s-a produs Minunea. Slujba de la biserica mea (știu, doamnă, biserica noastră..) s-a ținut chiar în biserică. Salut difuzoare, salut poluare fonică, totul s-a desfășurat indoor, ca la carte. Deci se poate. Acuma…

Soarele răsare exact la ora 07.33, și cică sînt, la această oră minus 7 grade. Părerea mea e că sînt create toate condițiile pentru alergare și baschet, nu?