Home Cristian Bara

Cristian Bara

de admin

Din clipa în care am intrat în presă – aveam doar 23 de ani şi vreo trei luni – , după ce mi-am dat seama cam cum merg lucrurile, care-i şpilul şi „ora exactă” în biznis, nu scăpam nici o ocazie să spun, oricui avea răbdare şi nervi să mă asculte, următorul lucru: „Dumnezeu, cînd a inventat meseria asta, de jurnalist, s-a gîndit la mine!” Ei bine, Dumnezeu s-a gîndit la mine exact 18 ani, din 1992 pînă cu cîteva luni în urmă, cînd divorţul dintre mine şi ziarul „Făclia” – fost „Adevărul de Cluj”, fost … „Făclia” – a fost pronunţat definitiv şi irevocabil. Cel puţin din postura de angajat … Dar nu dau vina pe El pentru ce mi s-a întîmplat, atîta vreme cît, m-am convins, cei care mi-au decis pervers şi parşiv soarta la „Făclia” nu au niciun Dumnezeu.

În presă, am luat-o de jos, într-un mod aproape proletar, din poziţia de corector. După doi ani de „mîncat” plumb, noapte de noapte, în tipografia vechilor Imprimerii Ardealul, mi s-a oferit şansa să devin redactor al departamentului Sport. Astfel am avut ocazia să împart biroul cu decanul de vîrstă al presei sportive româneşti, Nea Victor Morea.  A fost cu adevărat o relaţie specială. I-am fost subordonat pentru ca mai tîrziu să-i fiu şef. Cred, însă, că înainte de toate am fost, amîndoi, oameni. Ne-am ajutat unul pe altul, ne-am învăţat unul pe altul, ne-am certat şi ne-am împăcat. Ne-am susţinut unul pe altul. Am plîns şi am rîs împreună. Poate nu degeaba lui Nea Victor îi place să mă numească „băiatul pe care nu l-a avut niciodată”, lucru care mă onorează din moment ce tata – jurnalist la rîndul şi vremea lui – a trecut demult în nefiinţă.

După numai un an, în 1995, am fost numit şeful departamentului Sport şi, vreme de patru ani – poate cea mai boemă perioadă a vieţii mele! – am fabricat, zi de zi, pagini Sport de calitate. Sigur, sînt subiectiv, dar pe de altă parte nici nu putea fi altfel de vreme ce am avut şansa de a avea colegi dedicaţi, valoroşi şi de a colabora cu nume mari ai presei sportive clujene: Nuşa Demian, Mircea Ioan Radu, Viorel Cacoveanu, Dorin Almăşanu, mai apoi Ovidiu Blag şi mulţi alţii.

Apoi, din 1999, zece ani de zile bătuţi pe muchie, am fost promovat în funcţia de redactor şef adjunct. Timp în care, cred cu tărie, mi-am făcut datoria … şi mai mult decît atît.
Ei, şi cam asta e tot. Un CV scurt. Pentru că, asemeni rarilor bărbaţi care îşi dedică întreaga viaţă unei singure femei sau asemeni unui suporter care îşi dedică întreaga viaţă unei singure echipe, tot aşa, şi eu, am crezut că îmi pot dedica întreaga carieră unui singur job. Optsprezece ani la acelaşi ziar.

Unii ar numi chestia asta loialitate, însă mulţi alţii, asemeni mie, o numesc prostie.

¤¤¤

  • 1993-1997    * Universitatea „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, Facultatea de Sociologie, Jurnalistică şi Filosofie;
  • 1998    * licenţiat în filosofie al Facultăţii de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”;
  • 1986-1987    * Liceul „George Bariţiu” din Cluj-Napoca;
  • 1992-2010    * „Adevărul de Cluj”, actualmente „Făclia”, cotidian local de informaţie;
  • din 1992 pînă în prezent    * asociat cu părţi egale în SC Casa de Editură „Napoca” SRL, editor al „Adevărul de Cluj”, actualmente „Făclia”, cotidian local de informaţie;
  • 1999-2010    * Redactor Şef adjunct;
  • 1995-1999    * Şef departament „Sport”;
  • 1994-1995    * Redactor departament „Sport”;
  • 1992-1994    * corector;
  • Am fost desemnat jurnalist oficial pentru România la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal pentru copii, 21-27 iunie 2003, Rotterdam, Olanda;
  • Am primit diverse premii şi distincţii acordate de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România;
  • Am publicat în octombrie 2009 „Scurte priviri înspre trecut” – volum de editoriale şi contraeditoriale, Editura Grinta.