Adrian Ungur s-a bătut ca un leu în aceste calificări. Trei tururi, trei victorii, ultima dintre ele astăzi, în fața americanului Frances Tiafoe, 18 ani, locul 188 mondial (scor 4-6, 6-2, 6-4). Românul a dat dovada talentului…
Tag:
Adrian Ungur
-
-
Sport
Ungur și Copil și-au început cu victorii traseul spre tabloul de la Roland Garros
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagVictorii frumoase, muncite, pentru Adi Ungur și Marius Copil în primul tur al calificărilor pentru tabloul principal de la Roland Garros.
-
Foarte bună forma românului în acest turneu, de la Istanbul, unde venit din calificări iată că trece și de primul tur, după 6-3, 6-3 cu sîrbul Krajinovic, locul 110 mondial.
-
Sport
Adrian Ungur învinge favoritul unu și se califică pe tabloul principal de la Istanbul
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagAdrian Ungur a obținut azi o victorie mare în ultimul tur de calificări de la Istanbul, 6-3, 7-5 cu argentinianul Maximo Gonzales (favorit unu și actual număr 137, respectiv 51 la dublu). Românul s-a calificat astfel pe…
-
Traseul foarte bun de săptămîna trecută cînd a făcut finală la un challenger din Italia l-a adus pe Adi Ungur cu 81 de locuri mai sus în ATP. Acum românul este pe locul 246 mondial și mai…
