CLASAMENT După 4 etape în care locul I a fost ocupat de un singur jucător, avem din nou egalitate. Mircea C (pentru prima oară lider în acest sezon) şi rusdanyel (câştigător de 3 ori) au prins fiecare…
ancada
-
-
Întrebarea mi-a fost sugerată de Fărcaș, care s-a blindat de alibi-uri, sunîndu-mă acum cîteva minute să mă preavizeze că dacă plouă el nu vine mîine la alergare.
-
CLASAMENT Nu s-a întâmplat nimic special în ultimele zile dacă e să aducem în discuţie fotbalul. Oţelul şi-a respectat condiţia şi a pierdut în faţa celei mai groaznice prestaţii a englezilor din acest sezon. În schimb, moldovenii…
-
CLASAMENT La startul etapei a 10-a a Pronosportului s-au aliniat 10 concurenţi, iar primii 3 au reuşit să bifeze toate pronosticurile de tipul 1X2. Am reuşit să le iau faţa cu 9/1 celor doi (Mircea C: 9/0…
-
CLASAMENT Iată că am ajuns undeva pe la jumătatea turului, iar liga I are încă farmecul ce-a caracterizat-o în ultima vreme: 6 antrenori au fost înlocuiţi sau s-au dat singuri la o parte, asta însemnând că la…
