Florina a fost un rival pe cinste în această etapă. Am terminat la egalitate cu ea la pronosportul de casă, însă am cîștigat mingea celor de la Ancada la „golaveraj”…
ancada
-
-
La pronosportul nostru de casă (fotbal), după 6 meciuri, mă scuzați, dar sînt lider. Și dacă după turul campionatului trecut am cedat mingea de baschet Ancada următorului clasat, de data aceasta m-am hotărît să o iau dacă…
-
Mîine încep primele meciuri ale etapei a douăzecea a ligii întîi, prilej pentru noi de a ne încerca din nou șansele pentru cîștigarea mingii Ancada puse, ca de obicei, în joc. După succesul zdrobitor al lui Tibi…
-
Azi m-am întîlnit la sală cu reprezentantul firmei Euroma, care ne va oferi drept premiu pentru concursul de pronosticuri la baschet premiul cel mare, un panou.
-
Incredibil, dar adevărat, Fărcaș are 7 din 7 la pronosportul de casă și a jucat 1,x la Astra-Bistrița. Chiar și în cazul în care bate Bistrița, el ia mingea oferită drept premiu de etapă de către Ancada.
