Duelul dintre CSU Sibiu şi „U” BT Mobitelco şi-a respectat statutul de „derby al Transilvaniei”. În cele patru meciuri de până acum am avut de toate…răsturnări spectaculoase de scor, faze incredibile, greşeli de ambele părţi şi erori…
baschet
-
-
Ochiul fotografic a surprins două ipostaze cu formațiile care au făcut săptămîna trecută o bună propagandă baschetului în Parcul Mare, reușind să eclipseze pînă și celebrele alaiuri de nuntași care-și fac veacul săptămînal acolo.
-
Avem mari şanse ca în acest final de săptămână să aflăm care sunt echipele calificate în semifinalele play-off-ului din acest sezon al Ligii Naţionale de baschet masculin.
-
Luni şi marţi vor avea loc, la Cluj-Napoca, manifestări prilejuite de All Star Game-ul baschetului masculin, un eveniment organizat de “U” BT Mobitelco şi Federaţia Română de specialitate.
-
Incursiuni
Susţinem baschetul din Ardeal – S-a încheiat sezonul regulat…urmează play-off-ul
de Ovi Tebude Ovi TebuGata! Returul Ligii Naţionale de baschet masculin a ajuns la final, iar primele 8 echipe au rămas în lupta pentru titlu. Celelalte 6 grupări, aflate pe poziţiile 9-14, au intrat în vacanţă până în toamnă.
