Incredibil. Fantastic. Extraordinar. Azi s-a produs Minunea. Slujba de la biserica mea (știu, doamnă, biserica noastră..) s-a ținut chiar în biserică. Salut difuzoare, salut poluare fonică, totul s-a desfășurat indoor, ca la carte. Deci se poate. Acuma…
biserica
-
-
Egiptul va închide Marea Piramida din Giza pentru a evita orice ritualuri menite să marcheze ziua de 11/11/2011. O delagație de lideri musulmani, creștini și evrei s-au întâlnit joi cu Papa Benedict al XVI-lea, în Israel pentru a…
-
Farfurii, sticle, pahare, resturi de mîncare, toate la o coadă din aceasta duhovnicească, la sfintele moaște, undeva în România…Coada era imensă, prostia la fel. Pe o vîrstnică au întrebat-o unii ce face și a spus că face…
-
Incursiuni
Se pare că am vorbit cu cine trebuie pentru sonorul de la biserică
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagVă spuneam acum o vreme, aici, că am discutat cu părintele de la biserica mea. Ei bine, nici nu știți cu cine am vorbit, de fapt…
-
Incursiuni
M-am înțeles cu părintele de la biserică, sînt un fel de colaborator extern
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagM-am întîlnit nas în nas cu părintele de la biserica de lîngă blocul meu (ca să nu zic „biserica mea”, că se supără o doamnă foarte pretențioasă care nici „blocul meu” nu mă lasă să spun). E…
