Doar nu v-ați închipuit că am făcut vreo fixație cu povestea mea cu biserica…Nu, deloc, chiar vă spuneam că e plăcut, azi vă veți da seama din cele ce urmează că unii, clevetitorii, sînt mult mai puțini decît cei care gustă acest mic spectacol stradal.
cartier
-
-
Incursiuni
Conviețuiri. O oază de liniște sufletească, povestioară de cartier
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagStau în casă și ascult slujba de duminică. Geamurile sînt închise, dar se aude lacrimă. Credeați că dacă n-am mai scris despre asta înseamnă că nu se mai aude de la mii de leghe depărtare cum se roagă sfîntul părinte și cum cîntă corurile reunite?
-
Cum stăteam pe spate, în pat, și mă uitam ca prostul, la cer, deodată n-am mai văzut cerul, practic. Sute de „elicoptere” l-au acoperit, pentru cîteva secunde. Erau de la teii din față, știți și voi frunzele…
-
De cînd cu reapariția problemelor mele medicale, cu coloana, am primit la sfaturi și am dat la explicații de m-am săturat și de unele și de altele pînă peste cap. Însă cea mai mișto fază, pe tema…
-
Incursiuni
Biserica de la Hermes sună mai tare și decît catedrala din centru (plus niște ziceri imaginare, din cartier…)
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagDe foarte multă vreme n-am mai scris despre boxele de la biserică, dar azi au exagerat cei de acolo atît de tare încît chiar nu m-am putut abține…Am stat pe tușă din mai multe motive, dar principale…
