Runda a 23-a a Ligii Naţionale de baschet masculin ne propune unul dintre cele mai aşteptate meciuri ale sezonului, cel puţin în ceea ce-i priveşte pe spectatorii clujeni.
concurs
-
-
Prietenii noștri de la Colorama sărbătoresc, în această perioadă, 15 ani de existență! 15 ani în care au avut alături nenumărați colaboratori, parteneri și nu în ultimul rând prieteni.
-
Am trăit s-o vedem şi pe asta…şase meciuri ale etapei a XXII-a a Ligii Naţionale de baschet masculin se vor disputa pe durata a cinci zile, iar o partidă s-a jucat luni. Organizare…nu glumă.
-
Simona Halep a câştigat în ultimul an şapte titluri WTA, ultimul fiind înregistrat în luna februarie a acestui an, la Doha. În urma acestor performanţe ea a ajuns pe locul 7 în ierarhia mondială, poziţie pe care…
-
Runda trecută a fost una săracă, dacă ţinem cont de faptul că am avut parte de doar cinci meciuri, dar totuşi spectaculoasă, dacă ne uităm la victoria Stelei sau cea reuşită de CSM Oradea, pe final de meci.
