Lucian Boldor, fost jucător de tenis clasat mai mereu între primii 5-6 din țară, s-a implicat încă de la prima ediție în a organiza turneul de tenis in memoria lui Dorin Vingan. Apoi, din păcate, a decedat…
Tag:
inginer
-
-
Clujul batut la pasIncursiuni
După 17 ani m-am revăzut cu Adi Bîlc (un vecin din Sinuța cea de demult)
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagAdi Bîlc e în Canada/SUA, inginer, de-un secol, dar mai venea prin România și înainte de anii 2.000. O vreme venea cu noi în Babeș și chiar și în deplasările nostre devenite tradiționale, cele de la Tîrgu-Lăpuș, unde aveam o… reciprocitate.
-
V-am mai spus că primesc de la amicul și vecinul meu, Mircea Corcheș, niște chestii simpatice, de cele mai multe ori. Așa s-a întîmplat și acum, cînd am primit acest Pamflet. Nu știu dacă îi aparține, cert…
-
Cultura
MM Stoica le are și cu medicina, nu numai cu fotbalul, ingineria, oratoria și jurnalistica
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagMM Stoica, de care eram încîntat acum cîțiva ani (salutam prezența unuia mai luminat în acest peisaj trist al conducătorilor din fotbalul românesc), s-a dezumflat în timp, nemairămînînd foarte multă substanță în declarațiile sale.
