maidanezi

„Am şi eu păsăricile mele televizistice” zice într-o zi acest Ovidiu şi Blag, nu-l cunosc, doar am trecut într-o zi unul pe lîngă altul, eram la Sorbona, lăsaţi, ne fudulim altădată.
„Şi eu!” am vrut să zic, adică şi eu le am pe-ale mele, păsăricile televizistice. Păsărica mea – una din ele, lăsaţi, mă fudulesc altădată – e să nu mă uit la televizor cînd e o dezbatere despre cîini. Mă enervez în cel mult un minut şi m-apucă cu o pată care mi se pune undeva sus, în zona coliviei personale şi începînd de la titraj.

Să nu mă-nţelegeţi greşit, mie-mi plac cîinii, dar cînd sunt atîţia copii orfani şi bolnavi… Şi-apoi decît să ajuţi un cîine mai bine ajuţi un bătrîn, sunt atîţia oameni care au nevoie de ajutor, lasă-i dracului de cîini, n-am io ce să mănînc, acuma să mai hrănesc şi-un maidanez, îl pun io să bată maidanu’? Să-i strîngă dracului şi să facă ceva cu ei, că numai grija asta n-o mai aveam, ce să-ţi spun, acuma să-mi fie milă de-un cîine, nu mai bine să-mi fie milă de-un om?!