În cadrul etape cu numărul 23 s-a disputat azi meciul de handbal dintre Dunărea Brăila și Universitatea Cluj. Rezultatul final a fost 29-25 dar felul exemplar în care au luptat clujencele merită subliniat, cu toată recunoașterea superiorității învingătoarelor.
meci
-
-
De șapte ani de cînd jucăm, adică din octombrie 2010, parcă azi au fost cele mai extenuante meciuri de baschet pe care le-am disputat. Și nu au fost puține, ci patru, pe durata unei ore și jumătate.…
-
AHC Potaissa Turda va juca pe teren propriu dubla manşă cu HB Dudelange (Luxemburg), din sferturile Challenge Cup. Ambele partide vor avea loc în Sala Sporturilor „Gheorghe Bariţiu” din Turda, sâmbătă, 1 aprilie şi duminică, 2 aprilie,…
-
Echipa feminină a Universității Cluj a reușit azi să ajungă, după 13 ani de absență la acest nivel, în semifinalele Ligii Naționale de Baschet.
-
Etapa de ieri din baschetul intern, a 30-a, a consemnat o victorie lejeră a liderului, un derby tranșat de Steaua care și-a recucerit locul 2 în defavoarea celor de la CSU Sibiu, care au pierdut la Pitești.
