Daniel Rus a fost cel ce-a ieșit învingător la tragerea la sorți pentru desemnarea autorului cronicii, așa că omul s-a conformat și-a trimis pe adresa redacției următoarele:
radu
-
-
Incursiuni
BonBon surprinde din nou plăcut cu idei dulci, de pus în ramă
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagChiar de-acolo vin, am fost într-o vizită scurtă, și-am văzut cum toată lumea lucrează de zor. Că lucrează e una, dar că o fac cu pasiune și creativitate e alta, respectiv partea care îți poate da cele…
-
Clujul batut la pas
Radu Beligăr mi-a adus aminte de ceva frumos. Și cum e despre Cluj, zic să vă uitați…
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagAcum trei ani ne-am apucat noi de ceva, experimental, cu el și cu Laura Șuteu. Ne-am lăsat mai apoi, apucînd-o în…trei direcții diferite.
-
Cînd Radu (proprietarul Bon Bon) a rostit cuvîntul ăsta, mărturii, sincer n-am știut ce înseamnă. Așa că mi-a…tradus: „mici cadouri pe care cei invitaţi la un eveniment le primesc din partea gazdelor în semn de mulţumire pentru…
-
Îmi place să vorbesc cu Radu-al-meu. Poate că-l știți din poveștile mele…Iar dacă nu îl știți, căutați-l la „search”. Sau nu-l căutați, că sigur nu e el foarte „curios” să știe lumea ce-i cu el…Mie-mi place să…