Peluza Șepcile Roșii în colaborare cu numaiu.ro și Colorama (unde s-au tipărit fotografiile) organizează în aceste zile expoziția intitulată „Cei mai frumoși ani”, peste 100 de poze expuse la stadion cu și despre suporterii Universității Cluj din primul deceniu al anilor 2.000.
stadion
-
-
Pînă și stîngăciile le sînt trecute cu vederea. Lumea din tribune spune, la unison, că preferă o echipă ca asta, cu sufletul curat, care joacă fotbalul vîrstei pe care o au jucătorii ei. Victoriile la rînd pot…
-
Pentru meciul cu Steaua cei de la Universitatea Cluj au nevoie, poate mai mult decît oricînd, de suportul celor din tribune. Organizatorii vor să vîndă cît mai multe bilete, prețurile lor (promoționale) putînd fi consultate aici.
-
Atletismul, privit la televizor și desigur chiar pe stadion dacă am avea ideea aceasta de a ne deplasa la marile competiții, are ceva special, poate unic. Și într-adevăr am descoperit și ieri ceva unic, la sosirea în…
-
Conform site-ului oficial, Universitatea a pus în vânzare cardurile de acces valabile pentru toate partidele de pe teren propriu. Odată cu abonamentul, fiecare fan va beneficia de anumite facilităţi puse la dispoziţie de partenerii oficiali ai FC…