Am citit în Ziua de Cluj, aici, despre problemele din defensiva Universității Cluj din meciul de azi cu Steaua, Abrudan și Rada nefăcînd deplasarea la București pentru meciul cu Steaua. Trecînd însă în revistă posibilul 11, l-am…
Steaua
-
-
Steaua mai are trei restanțe (numai în România se poate întîmpla așa), cu U Cluj și cu Concordia acasă și în deplasare la Astra Giurgiu.Iar Astra joacă azi un meci pe teren propriu, cu FC Vaslui, un…
-
Reghecampf e foarte serios la conferințele de presă. Dă impresia că își traduce în cap din română în germană, apoi invers, poate că trece și prin engleză și de-abia apoi dă glas ideilor. Probabil că dintr-un astfel…
-
Amăgirea aceasta cu egalul Stelei va amîna puțin verdictul pe care orice om obiectiv ar trebui să-l dea, anume acela că încă nu sîntem pregătiți, cu fotbalul pe care-l avem, să jucăm onorabil în grupele Champions League.
-
Nu cred că trebuia ca MM Stoica să ridiculizeze o generație întreagă de sportivi emblematici pentru ca forul care păstorește fotbalul mioritic să aibă o reacție oficială. Dar Mircea Sandu a rezistat cu stoicism pînă să facă,…
