Prin victoria de la Shenzen Simona Halep și-a consolidat poziția a treia în ierarhia WTA. România mai are patru reprezentante în prima sută, pe Irina Begu, Monica Niculescu, Alexandra Dulgheru și Sorana Cîrstea.
Ungaria
-
-
Sport
Sub semnul veseliei, dar și al revenirii lui Blag printre noi (o cronică de Răzvan Zăvăleanu)
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagNatura pulsa de bucurie, razele soarelui luminand jucause frezele rarite de trecerea anilor, iar ratele zburataceau razant pe suprafata lacului, ridicand stropi colorati in culori de curcubeu. Pe scurt, „ah, de ce n-am sapte vieti, sa te cant natura”, cand insusi Ovidiu Blag re-apare-n batatura!
-
În urmă cu 14 ani, România întâlnea Ungaria într-un duel pentru calificarea la EURO 2000. Pe bancă era Victor Piţurcă, iar în teren se afla Gheorghe Hagi, cel mai bun “număr 10” pe care România l-a avut…
-
Sport
Alpar Meszaros e noul antrenor al echipei Diosgyori VTK (formația U 21)
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagAlpar Meszaros, fost tehnician al echipei Universitatea Cluj a plecat în această seară spre Ungaria, acolo unde de mîine va prelua funcție de antrenor principal al echipei U 21 (tineret) a clubului Diosgyori VTK. El a semnat…
-
Incursiuni
Jucăm baschet de clasă pe frig pătrunzător (o cronică de Tibi Fărcaș)
de Ovidiu Blagde Ovidiu BlagI-am lansat invitația de a scrie cronica lui Fărcaș, care n-a mai scris de multă vreme. A și alergat, a și jucat și a și scris azi. Toate le-a făcut bine. Vă las să citiți:
