Cum pun ăștia camerele pe Andone, cum apare cîte o “p..ă”, cuvînt rostit cu nesaț de către antrenorul dinamovist. Bineînțeles, cu variațiuni: „așa, în p..a mea!-cînd lucrurile merg bine, ”să-mi bag p..a!”-atunci cînd atacanții ratează, ”ce p..a mea face ăsta”-atunci cînd exprimă o nedumerire legată de deciziile arbitrului. Și tot așa, un meci întreg. Problema nu e una de viață și de moarte. Știm că așa vorbesc “băieții”, întăresc tot ce spun, pe final, cu sintagma consacrată, “în p..a mea”. Mult mai mișto sună “i-am dat telefon la aia, în p..a mea”, decît un simplu “i-am dat telefon”. Știm și că fotbalul nu e un joc de domnișoare, se mai dă cu cotul, cu capul în figură, te mai accidentezi, mai înjuri. Dar totuși, ca să înțeleagă și And one ceva: cînd ești o persoană atît de mediatizată, cu apariții în prim-planurile televiziunilor, cînd unii te consideră un model de succes, nu e frumos să înjuri la secundă. E chiar o postură jenantă și mă mir că încă nu i-a spus nimeni lui Andone că nu e frumos ce face. Poate din simplul motiv că Ando „ne-a și arătat-o” la un meci Steaua-Dinamo, pe cînd era jucător? Oricum ai lua-o, că e vorba despre carențe de educație, că omul nu se poate controla, că poate îi chiar place, tot de plîns este. Comportamentul acesta ne poate da, mai degrabă, dimensiunea micimii intelectuale (să nu săriți, cei care i-ați văzut-o lui Ando) a antrenorului autohton. Antrenor care înțelege că înjurînd poate mobiliza energii, că în locul unor idei tactice e mai simplu să „bagi un text tare”, de genul “băieți, hai să îi f…m în gură” , atît de auzit în vestiarele din Românica. Trist este, în cazul lui And one, că se și vede la televizor. Și Ioan Andone este chiar un nume în fotbalul românesc, cu titluri cucerite, ca și jucător și mai apoi ca și antrenor. Poate de aceea l-au și invitat, alături de Robert Turcescu, parcă, să facă un clip publicitar pentru colectarea de fonduri pentru un spital de pediatrie din București. Cei cu ideea s-au gîndit că o asemenea personalitate poate convinge oamenii să adere la cauze nobile. Sau poate or fi zis că dacă nu merge cu buna, Ando o poate băga pe aia cu “dați bani pentru spital, în p..a mea!”?
Andone, nu îți mai băga p..a, că se vede!
anterior
